Clasa a X-a. Stilul bizantin.

Începuturile acestui stil se găsesc în perioada dintre secolele IV-V, în cadrul antichităţii târzii. Se dezvoltă în trei etape: secolele IV-VI, VI-XII, XII-XV.

In prima perioadă edificiile, în mare majoritate biserici, erau ridicate pe un plan bazilical cu 3, 4 sau 5 nave, preluat de la vechea bazilică romană. Ca o excepţie, Biserica San Vitale din Ravenna, Italia, are un plan octogonal. Cea mai reprezentativă caracteristică a stilului este utilizarea mozaicurilor pentru decorarea interioară, fiind faimoase cele de la catedrala Sf. Sofia din Constantinopol, azi Istambul (imaginea din dreapta) şi San Vitale din Ravenna.

Prin dimensiunile sale şi impresia de spaţialitate din interior, catedrala Sf. Sofia este o încercare a omului de a reprezenta imensitatea şi infinitatea cosmosului.

În acelaşi secol VI încep să fie construite biserici cu plan de cruce greacă (biserica Sf. Ioan din Efes) cu 5 cupole, sau de octogon înscris într-un pătrat (San Vitale din Ravenna, imaginea din stânga).

În secolul IX se impune planul de cruce greacă, se aduc modificări sistemului de susţinere a cupolei (acum se sprijină direct pe ziduri, fiind eliminaţi contraforţii). Concomitent, apar decoraţiile exterioare care ating apogeul dezvoltării in secolele X (arcade oarbe, cărămidă colorată şi ceramica smălţuită acoperă zidurile) şi XV (sculpturi şi fresce)

  Cea de-a treia perioadă a bizantinului (secolul XV) începe cu dinastia Comnenilor. Cele mai importante edificii sunt biserica Pantokratonului, panteon pentru zece generaţii de împăraţi, Comneni şi Paleologi, şi Chora (azi Kahrie Djami), cea mai elegantă biserică bizantină după Sf. Sofia.

Bisericile de stil bizantin se caracterizează prin:

• planul cruciform care reiese din apariţia absidelor în pereţii laterali,
• împărţirea în trei încăperi: pronaos, naos si altar, ultimele doua despărţire între ele prin catapeteasmă,
• acoperişul în formă de bolta arcuită,
• prezenţa unei cupole centrale ridicată deasupra naosului în care este pictat Hristos Pantocratorul,
• contrastul evident dintre aspectul exterior simplu şi sobru şi interiorul bogat ornamentat prin picturi sau mozaicuri.
• Sculptura este foarte săracă, prezentă numai la ornamentarea ferestrelor, uşilor şi coloanelor.

Voi posta câteva imagini cu o reprezentare tridimensională a Mănăstirii Radu-Vodă din Bucureşti spre a vizualiza mai bine elementele specifice stilului bizantin. În prima fotografie observăm stilul cruciform...

O caracteristică a stilului bizantin e prezenţa turlelor cu cupole rotunjite, semicirculare. În cazul bisericii de faţă observăm un brâu ce imită sfoara împletită, care înconjură biserica. Acesta este un element specific stilului românesc, simbolizând veşnicia.

Catedrala Sf. Sofia      În cele ce urmează ne vom îndrepta atenţia către catedrala Sf. Sofia, cel mai cunoscut si mai reuşit monument bizantin. A fost construită în secolul VI (inaugurata in 537) din dorinţa împăratului Iustinian de a lasă lumii un monument care sa rămână unic prin grandoare şi să-i poarte faima multe secole după moartea sa. A fost proiectată de către arhitectii Arthemios şi Isidoros. Ca o curiozitate, putem menţiona faptul că, deşi situată într-una din cele mai active zone seismice din Europa, cutremurele nu i-au afectat structura de rezistenţă. Unele teorii afirmă că aceasta s-ar datora atât sistemului foarte ingenios de susţinere a cupolei cât şi faptului că în mortarul iniţial s-a adăugat şi cărămidă pisată, ceea ce ar da o mare elasticitate zidurilor.

  Ca toate bisericile bizantine din secolele IV-IX, Sf. Sofia este total lipsită de ornamentaţii exterioare, splendoarea sa bazându-se pe partea interioară.

  Intrarea în edificiu se face printr-o galerie închisă (nartex), prin 9 porţi.

 Poarta centrala era rezervata împaratului si suitei sale. Din aceasta prima galerie, alte 5 porţi duc într-un al doilea nartex din care, prin alte 9 porţi, se ajunge în nava centrală, un imens patrulater cu laturile de 77, respectiv 71,7 metri. Deasupra navei centrale se înalţă gigantica si totuşi maiestuoasa cupola principală de căramidă de 33 de metri în diametru, la o înălţime de 56 de metri faţă de sol. Ea se sprijină pe doua cupole mici şi două semicupole care distribuie greutatea pe patru contraforţi imenşi. Pentru iluminarea interiorului, în baza cupolei s-au aplicat 40 de ferestre.

  În 1453 Constantinopolul este cucerit de turci care adaugă 4 minarete edificiului si acoperă mozaicurile cu un strat gros de tencuială datorită interdicţiei Coranului de a avea reprezentări vizuale în lăcaşurile de rugăciune.