Clasa a X-a. Religiile Orientale: Hinduismul

A. HINDUISMUL

Hinduismul, fiind una dintre cele mai importante religii politeiste din Asia, se deosebeşte de celelalte religii prin faptul că nu are un întemeietor care să le descopere oamenilor calea adevărată, cunoaşterea divinităţii sau legile de conduită în această viaţă. Religia hindusă propune mai multe căi prin care oamenii pot să ajungă la adevărul suprem (astfel fiecare om putând primi iluminarea).

Istoricii plasează începutul hinduismului înjurai anului 1500 î. Hr., când au apărat şi primele texte considerate de origine divină.

După învăţătura pe care o susţine şi după perioadele istorice în care a apărat şi s-a dezvoltat, hinduismul poate fi împărţit în:

- hinduism vedic;

- hinduism brahmanic;

- hinduism medieval;

- hinduism modern;

- hinduismul contemporan.

Hinduismul vedic (1500 - 450 î. Hr.)

Punea accent pe importanţa vieţii din lumea aceasta, acordând importanţă deosebită naturii. Specifice acestei perioade, scrierile Veda (Ştiinţa sacră) de origine divină, conţin multe imnuri închinate unor elemente sau puteri din natură, zeificate. Rugăciunile, invocaţiile rituale şi laudele aveau ca scop îndeplinirea cererilor către zei: viaţă îndelungată, recolte bogate, sănătate etc. în unele dintre aceste texte se observă întrebări legate de originea lumii, a timpului, de structura personalităţii umane.

La început, ceremonialul religios era condus de către capul familiei şi cuprindea ritualuri de iniţiere, ritualuri de purificare precum şi ofrande zilnice aduse zeilor. Apoi a apărat un cult public, templul fiind în centrul preocupărilor religioase.

Hinduismul brahmanic (450 î. Hr. - 600 d. Hr.)

A luat naştere din credinţa că jertfele de animale erau necesare a se face în mod repetat, pentru a se menţine ordinea în Univers şi în societate.

Scrierile de bază ale hinduismului brahmanic - Brahmana (comentarii brahmanice) descriu rolul şi importanţa sacrificiului pentru viaţa religioasă. S-a ajuns la diminuarea credinţei în zei, consideraţi muritori căci viaţa lor era dependentă de sacrificiile aduse de oameni. Astfel, s-au impus preoţii (brahmanii), care au ajuns să fie consideraţi egali cu zeii. Potrivit textelor considerate sacre, mântuirea putea fi obţinută prin aducerea unei jertfe sau prin achitarea taxei pentru săvârşirea ei.

Ca urmare a abuzurilor apărute în acest context, s-au dezvoltat noi religii - jainismul şi budismul. Textele Upanişadelor propun ca alternativă asceza şi meditaţia contemplativă.

Învăţătura hindusă are în central său două concepte: karma (faptă) şi samsara (reîncarnare). Astfel, sufletul participă la un ciclu existenţial continuu — naştere-moarte-renaştere — determinat de faptele bune sau rele pe care le-a săvârşit într-o viaţă anterioară.

Eliberarea din succesiunea reîncarnărilor se face prin efort propriu, prin purificarea vieţii şi prin exerciţii psiho-fizice (yoga). Acestea conduc la scopul ultim al existenţei umane, când, în lipsa conştiinţei şi personalităţii care dispar, sufletul ajunge să se identifice cu Brahman (Fiinţa supremă), principiul absolut şi impersonal, în care se regăsesc toate sufletele individuale ajunse la eliberare.

Tehnica yoga presupune însuşirea mai multor exerciţii fizice şi spirituale:

1.Infrănările, adică ferirea de ucidere, minciună, furt, avariţie şi încurajarea abstinenţei sexuale;

2.Disciplinele, adică purificarea interioară a organelor, dar şi a psihicului, prin cunoaşterea de sine, împăcarea;

3.Aşezarea corpului în anumite poziţii;

4.Disciplinarea ritmului respiraţiei;

5.Suprimarea fluxului de gânduri;

6.Fixarea atenţiei într-un singur punct;

7.Meditaţia, concentrarea;

8.Dobândirea cunoaşterii adevărate a sinelui, ultima treaptă a tehnicii yoghine, care eliberează pe om de ciclul reîncarnărilor, acesta întorcându-se în Absolutul din care a emanat.

Cei care practică yoga au nevoie de un guru pentru a fi iniţiaţi.

În perioada hinduismului brahmanic, societatea hindusă a cunoscut împărţirea în patra caste, ordonate ierarhic: preoţii {brahmanii), domnitorii şi războinicii (kshatriya), negustorii şi agricultorii (vaisyas) şi servitorii (sudras). Cei aflaţi în afara sistemului de caste erau numiţi paria (pauchamas). Doar reîncarnarea putea face trecerea de la o castă la alta.

      

       Hinduismul medieval (600 - 1000 d. Hr.)

Doctrina acestei perioade cuprinde reinterpretări ale perioadelor anterioare, unele păstrându-se şi astăzi. Gândirea şi viaţa religioasă aveau în prim plan trei zei: Brahma, Shiva şi Vishnu, care sunt de fapt cele 3 ipostaze ale realităţii ultime, Brahman, fiecare cu roluri diferite. Astfel, Brahma este considerat creatorul lumii. Fiind însă mai departe de viaţa acesteia, este mai puţin popular. Shiva este Marele Distrugător, dar şi regeneratorul vieţii, cel care ajută lumea să se purifice prin reîncarnare şi să se înalţe spiritual. Considerat protectorul asceţilor, el dispreţuieşte ierarhia socială, fiind venerat de membrii tuturor castelor. Vishnu este păstrător al ordinii cosmice. Simbolizând supremaţia castei brahmanilor, stabilitatea socială şi bunăstarea.

       Hinduismul modern (după anul 1000 d. Hr.)

Interpretând diferit Vedele, unii hinduşi săvârşesc ritualuri din perioada vedică, alţii, ritualuri sacerdotale sau idolatrizează zeităţi ale hinduismului medieval. Astfel, fiecare adept este fidel unui zeu la care se închină zilnic, dar face apel şi la alte zeităţi, atunci când trebuie să depăşească anumite obstacole în viaţă.

In lumea contemporană, hinduismul trece printr-un curent reformator, fiind influenţat de creştinism şi de cultura europeană.

Templele sunt locaşuri închinate anumitor zeităţi, întrucât se crede că fiecare zeitate locuieşte în templul închinat ei. El păstrează statuia zeului venerat de cei care vin la templu. Cu prilejul anumitor sărbători, templul devine loc de pelerinaj. Acesta are ca scop atragerea bunăvoinţei zeului venerat la templul respectiv, prin aducerea de jertfe.

La râul Gange, considerat sfânt, se desfăşoară anumite ritualuri întrucât se crede că izvorăşte din picioarele lui Vishnu şi se rostogoleşte peste capul şi părul zeului Shiva, care locuiesc în ceruri. Hinduşii intră în apa Gangelui pentru a se purifica de păcate. Ofrandele se aduc adesea vacilor, considerat animale sacre şi mame ale naturii. Ei cred că fiecare parte a corpului acestui animal este locuită de o anumită zeitate.

Din casta brahmanilor fac parte astăzi profesorii universitari, ziariştii, oamenii politici. Kshatria cuprinde prinţii şi militarii. A treia castă, vaisyas, cuprinde pe agricultori, meşteşugari şi negustori, a căror responsabilitate este de a face ca ţara să prospere. Din ultima castă, sudras, fac parte meşteşugarii, croitorii, pescarii. Categoria paria cuprinde măturătorii de străzi, care nu au nici un fel de drepturi.

Concluzie

Hinduismul nu este o religie unitară, ci un complex de curente religioase, acumulate pe parcursul a cinci milenii de viaţă religioasă. Mai mult, hinduismul nici nu este o religie în înţelesul propriu al cuvântului, ci mai degrabă un sistem socio-religios, un mod de viaţă.

De multe ori, însuşi Dumnezeu, văzând depărtarea noastră de El, caută să ne inducă o stare în urma căreia să dorim împăcarea, şi aceasta o face prin încercări, ale vieţii noastre, întâmplări anume alese, care fie ne opresc de la săvârşirea unor păcate, fie ne întorc la El.