Iudaismul este o religie revelată, care stă la baza creştinismului. Ea se întemeiază pe Revelaţia Vechiului Testament, şi are rolul de a pregăti lumea pentru primirea Fiului lui Dumnezeu şi a religiei supreme şi desăvârşite, creştinismul.
Iudaismul este prima religie care a impus credinţa într-un Dumnezeu unic, monoteismul.
Deosebirea dintre creştinism şi iudaism este că acesta din urmă nu recunoaşte în persoana lui Iisus Hristos pe Răscumpărătorul promis de Dumnezeu protopărinţilor noştri (Fac. 3, 15), aşteptându-L încă pe Mesia şi împărăţia iudaică pe care crede că o va întemeia El.
Istoric
Istoria iudaismului este împărţită în patru etape:
Prima etapă se întinde de la Avraam, patriarhul şi strămoşul poporului evreu, până la Samuel, primul judecător al Israelului, şi cuprinde: stabilirea lui Avraam şi a familiei sale în Canaan; migraţia în Egipt, din timpul patriarhului Iacov; ieşirea, sub conducerea lui Moise, din Egipt; primirea Legii pe Muntele Sinai; recucerirea Canaanului şi instaurarea instituţiei Judecătorilor, primul dintre ei fiind Samuel.
A doua etapă este Regatul, cei mai importanţi regi fiind: Saul, primul rege. David. cel mai mare rege al Israelului, şi Solomon, care a finalizat construcţia Templului din Ierusalim. Imperiile asirian şi babilonian vor cuceri Israelul, templul din Ierusalim fiind distrus şi mulţime de evrei vor fi deportaţi în Mesopotamia şi Babilon.
A treia etapă, rabinică, cuprinde istoria de la exil până la dărâmarea Ierusalimului. După repatrierea exilaţilor, zidurile Ierusalimului şi Templul au fost refăcute, iar cultul central este restabilit. începând cu anul 63 î.Hr, va începe lunga perioadă de stăpânire romană, culminată cu războiul dintre anii 66-70 d.Hr., în care iudeii vor fi înfrânţi definitiv. Ierusalimul fiind distrus în totalitate, iar Templul ars şi dărâmat.
Începând cu acest moment, religia iudaică va lua o altă înfăţişare. Fără Templu (unicul loc unde puteau să aducă jertfe) şi fără preoţie din neamul lui Aaron (preoţii trebuiau să fie numai din neamul lui Aaron), căci, pierzându-se genealogiile, nu li se mai cunoştea apartenenţa, evreii se vor ruga în sinagogi, iar jertfele vor înceta.
Scrieri sacre
Credinţa lor se fundamentează pe Scripturile revelate de Dumnezeu şi consemnate în scris, întâi de Moise, apoi de alţi autori. Astfel, cartea fundamentală a iudaismului o reprezintă Vechiul Testament (comun şi creştinilor), numit de creştini Biblia iudaică.
O altă carte importantă a iudaismului este Talmudul sau „Legea orală", adică o colecţie de opere teologice, istorice, juridice, ce completează şi explică Biblia. Autorii ei sunt rabini ai secolelor V î.Hr. - VI d.Hr.
Doctrina
Principala învăţătură este existenţa unui Dumnezeu unic (monoteismul) şi spiritual. Dumnezeu există din vecie şi va continua să existe întotdeauna. Evreii sunt datori să-L cinstească pe Dumnezeu;
Profeţia este mijlocul prin care Dumnezeu îşi face cunoscută oamenilor voinţa Sa, Moise fiind cel mai mare dintre profeţi;
Legea lui Moise este descoperirea voii lui Dumnezeu, fiind veşnică; Dumnezeu este Atotştiutor, cunoscând faptele oamenilor;
- Pe cei buni Dumnezeu îi răsplăteşte, iar pe cei răi îi pedepseşte;
- Se aşteaptă venirea Răscumpărătorului promis lui Adam şi Evei, a lui Mesia. Care va elibera poporul Israel de robia duşmanilor.
Lăcaşurile de cult
La început, evreii aveau ca locuri de închinare spaţiul unde-şi păşteau turmele. După ieşirea din robia egipteană, vor avea Cortul mărturiei (unde se găsea Chivotul Legii, în care se păstrau Tablele Legii primite de Moise de la Dumnezeu).
După aşezarea în Ţara Făgăduinţei (Canaan), evreii vor ridica, în vremea regilor, la Ierusalim, Templul (acesta avea două încăperi: Sfânta şi Sfânta Sfintelor, aici se păstrau obiectele sacre). A fost înălţat de Solomon.
Templul lui Solomon va fi distrus în 586 î. Hr. de babilonieni, iar a doua oară după ce a fost reclădit, în 70 d. Hr., de către legiunile Imperiului Roman.
Fiecare comunitate ebraică are o casă de rugăciuni, de învăţământ şi de reuniune care se numeşte sinagogă. Aici sunt păstrate sulurile cu textele sacre şi de 3 ori pe zi se desfăşoară cultul public.
Sărbătorile iudaice
Cele mai importante sunt:
· sărbătoarea Anului Nou (Roş Haşana) - la începutul lunii septembrie; adunaţi la sinagogă de sunetele şofarului (instrument muzical din corn de berbec), iudeii celebrau ritul specific începutului de an;
- sărbătoarea curăţeniei (Yom Kipur) - zi de post şi de iertare a păcatelor; în vremurile vechi, păcatele erau „transferate" într-un ţap ispăşitor care era apoi alungat în deşert;
- sărbătoarea purificării templului (Hanuka) - comemorare a revoltei Maccabeilor din 164 î. Hr. ceea au purificat Templul din Ierusalim; de aceea, s-a instituit noua consacrare a locaşului sfânt prin cele 8 zile de sărbătoare (Hanuka); sărbătoarea corturilor (Sukkot) - comemorarea „ieşirii" din robia egipteană şi a „eliberării" prin ridicarea corturilor în deşert; are şi conotaţii agricole, evreii mulţumind lui Dumnezeu pentru belşugul noii recolte; sărbătoarea triumfului (Purim) - comemorare ce aminteşte de salvarea evreilor de către eroina biblică Estera de la un masacru ordonat de Aman;
- -Cincizecimea (Savuot) - sărbătoarea secerişului şi a primirii Legilor de către Moise;
- -Paştele (Pesah) - această sărbătoare se leagă de salvarea noilor născuţi evrei, pentru că îngerul lui Dumnezeu a lăsat semn din sângele mieilor jertfiţi. Sărbătoarea este ţinută între 14 şi 21 Nissan, evreii mănâncă azimă (pâine nedospită), carne de miel cu ierburi amare şi beau vin, aniversând ieşirea din Egipt, ţara robiei: este sărbătoarea eliberării „poporului ales". Sărbătorile ebraice evidenţiază necesitatea reînnoirii legământului dintre Dumnezeu şi poporul ales.
Jertfele
Erau îndeplinite, de obicei, de preoţi, în fruntea lor aflându-se Marele Preot; ele erau cu precădere animale (porumbei, miei), dar şi jertfe din primele roade ale pământului.
A existat o singură tentativă de jertfă umană, atunci când Avrram a vrut să jertfească pe fiul său, Isaac, dar acest gest nu este decât un semn de supunere absolută a omului în faţa voinţei lui Dumnezeu. Tot simbolic era, jertfit" şi primul născut, căci la fel ca primele roade ale pământului, şi el aparţinea lui Dumnezeu. După anul 70 d. Hr., prin dărâmarea templului din Ierusalim, au încetat şi jertfele din lumea iudaică.
Rugăciunile
Sunt publice şi individuale. Rugăciunile publice au loc în sinagogi. Rugăciunea principală conţine 18 binecuvântări, iar toate rânduielile se găsesc în cărţile special consacrate rugăciunii. La rugăciunea în comun participă minim 10 bărbaţi.
Rugăciunea individuală este practicată obligatoriu de bărbaţi care trebuie să ţină cont de ţinuta cu haine lungi şi centură, barbă, şalul de rugăciune - talit - restricţii alimentare, purificări etc.
Principiile fundamentale ale religiei iudaice:
Principiile fundamentale ale religiei iudaice:
1. Decalogul (Cele 10 Porunci)
2. Ascultă Israele;
3. Cele 18 binecuvântări;
3. Cele 18 binecuvântări;
4. Mărturisirea de credinţă.
Morala iudaică este cuprinsă în Vechiul Testament (Torah), fiind sintetizată în Decalog (cele 10 Porunci). Are în prim-plan dreptatea, milostenia, iubirea (în mod deosebit faţă de cei din ..neamul ales"). Evreii credeau în viaţa viitoare, având convingerea că sufletele morţilor vor merge fíe în casa morţii (Şeol) - „o ţară de întuneric şi haos" - fie sufletul va avea bucuria de a-L vedea pe Dumnezeu, în funcţie de credinţa şi de faptele lor de pe pământ, în ceea ce priveşte Iudaismul contemporan, se poate vorbi de trei orientări:
- iudaismul ortodox, care este axat pe păstrarea iudaismului rabinic şi întâlnit în special în Israel şi Statele Unite;
- iudaismul reformat, ce a permis ca rugăciunile să fie rostite în limba naţională şi a acceptat folosirea orgii în sinagogi;
- iudaismul conservator, care reinterpretează Legea în conformitate cu timpurile moderne.
De cine este scriisa?
RăspundețiȘtergere