Clasa a IX-a. Contribuţia Bisericii Ortodoxe la apariţia şi dezvoltarea învăţământului românesc

          Creştinismul este o religie prin excelenţă mărturisitoare şi publică; urmând lui Hristos creştinilor li se cere, la rândul lor, să ţină mărturisirea şi să dea răspuns oricui le cere socoteală despre credinţa lor.

În România, până la momentul adoptării "Legii instrucţiunii publice" din 1864, învăţământul s-a desfăşurat aproape exclusiv în cadrul Bisericii. Primele şcoli şi tipărituri din România au fost lucrarea Bisericii, iar operele artistice reprezentative şi momentele istorice cruciale au pus în evidenţă rolul Bisericii în crearea, păstrarea şi transmiterea valorilor naţionale de ordin spiritual, moral şi cultural. Marele istoric Nicolae Iorga spunea că “structura noastră sufletească este făcută din Ortodoxie tot atât cât este făcută din sângele originii noastre daco-romane”.

. Ca Învăţător, Mântuitorul a învăţat pe oameni tot ceea ce trebuie să ştie şi să facă pentru a se mântui, propovăduind învăţătura Sa peste tot locul, în orice timp şi cu orice prilej. Această misiune a învăţării este încredinţată de către Mântuitorul Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli şi prin ei tuturor urmaşilor lor până la sfârşitul veacurilor.

            Dacă în veacul apostolic încreştinarea se făcea în masă, graţie puterii şi darului Sfinţilor Apostoli, odată cu trecerea timpului şi cu răspândirea creştinismului în lume s-a simţit nevoia unei catehizări sistematice. Ca prim temei al catehizării găsim aprofundarea Simbolului credinţei

După ce Sfânta Taină a Botezului a început să fie administrată copiilor, instituţia catehumenatului a început să se piardă încetul cu încetul, Biserica îndeplinindu-şi misiunea învăţătorească în alte forme.

Şcolile catehetice apărute între secolele II şi V şi-au însuşit o ţinută ştiinţifică şi o metodă de activitate sistematică în vederea pregătirii unor generaţii de creştini care să poată răspunde la atacurile păgâne.

Din secolul IV, în interiorul Bisericii se organizează monahismul, care  va deveni şi o instituţie de cultură şi educaţie religioasă. Mănăstirile devin adevărate focare de spiritualitate şi adevărate centre de educaţie religioasă.  Trebuie să specificăm că aceste şcoli mănăstireşti au luat fiinţă atât în Răsărit cât şi în Apus. În aceste şcoli Religia nu era singura materie predată. Se predau şi alte obiecte de învăţământ, însă în spirit religios creştin. În acest fel, întregul învăţământ este aşezat pe temeiuri creştine, modelul acestor şcoli mănăstireşti fiind preluat şi de către şcolile parohiale.

În ţara noastră începuturile învăţământului religios sunt strâns împletite cu cele ale învăţământului în general. Primele şcoli româneşti au fost ctitorite de călugări, învăţământul fiind aproape în întregime religios, făcându-se după cărţile de slujbă. Însăşi trecerea la cartea laică se înfăptuieşte sub supravegherea Bisericii.

`

 MITROPOLITUL VENIAMIN COSTACHI al Moldovei şi Sucevei (1768-1846)

Marele mitropolit Veniamin Costachi a fost unul din cei mai venerabili ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. El a păstorit eparhiile din Moldova cu o rară dăruire de sine, timp de o jumătate de secol (1792-1842). Mare cărturar, ierarh plin de curaj, neobosit traducător de cărţi, ctitor de şcoli şi biserici, părinte sufletesc al Moldovei, ales slujitor al Bisericii lui Hristos, dascăl, sfetnic şi călugăr devotat.

De mic, copilul Vasile a fost dat să înveţe carte la şcoala generală de la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. La vârsta de 15 ani este luat de episcopul Iacob Stamati ca ucenic la Episcopia Huşilor. După un an, în 1784, este călugărit cu numele de Veniamin. În anul 1788 este hirotonit diacon şi luat ca slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi. După încă un an este făcut preot şi numit eclesiarh mare. Avea numai 20 de ani. În acelaşi an, 1789, este numit egumen la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi.

În anul 1793, arhimandritul Veniamin este ales şi hirotonit episcop la Huşi de părintele său duhovnicesc, mitropolitul Iacob Stamati. Deşi avea numai 24 de ani când a urcat treapta arhieriei, totuşi de la început s-a dovedit un bun cărturar şi un adevărat păstor al turmei lui Hristos. În noiembrie, 1794, este trimis ca delegat al mitropolitului la înmormântarea Cuviosului Paisie de la Mănăstirea Neamţ.

La 1 iunie, 1796, după patru ani de păstorie la Huşi, tânărul vlădică Veniamin trece ca episcop la Roman, unde păstoreşte încă şapte ani.

Aici fondează un spital, o farmacie şi plăteşte din fondurile episcopiei un doctor pentru bolnavi. Totodată, face deosebită ordine în rândul clerului bisericesc.

La 10 martie, 1803, mitropolitul Iacob Stamati, venerabilul său părinte duhovnicesc, se mută la cele veşnice. După câteva zile, episcopul Veniamin Costachi este ales mitropolit al Moldovei. Multe şi grele au fost necazurile abătute asupra marelui mitropolit, dar mult mai numeroase şi vrednice de pomenit au fost realizările sale, atât pe tărâm duhovnicesc şi eclesiastic, cât şi pe tărâm cultural, social şi patriotic.

              În toamna anului 1803 înfiinţează Seminarul de la Mănăstirea Socola, primul seminar de preoţi din ţara noastră. Tot atunci trimite doi fii de preot, Petru şi Gheorghe Asachi, la studii peste hotare; organizează numeroase mănăstiri şi schituri din eparhie; susţine zidirea din nou a zeci de biserici la oraşe şi sate; dă noi aşezăminte pentru marile Mănăstiri: Neamţ, Secu, Agapia şi Văratec; hirotoneşte în eparhie numai preoţi cu seminar.

În anul 1833, începe construcţia monumentalei catedrale mitropolitane din Iaşi. Totodată contribuie direct la înfiinţarea Academiei Mihăilene din capitala Moldovei şi a mai multor şcoli publice cu predarea în limba română. Face numeroase vizite canonice la biserici, mănăstiri, şcoli şi mai ales la seminar.

Dar activitatea cea mai vrednică de pomenit a mitropolitului Veniamin Costachi a fost cea de traducător şi tipăritor a numeroase cărţi patristice şi de ritual. În această privinţă rămâne fără egal în istoria Bisericii moldovene. Cele două tipografii, întemeiate de el la Mănăstirea Neamţ şi Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, cu greu reuşesc să tipărească cele aproape o sută cincizeci de titluri de cărţi originale şi traduceri din limbile greacă şi slavonă, făcute de el şi de „dascălii" de la Neamţu. Pe lângă grija întregii Eparhii a Moldovei şi Sucevei, mitropolitul Veniamin a scris şapte lucrări originale şi a tradus personal 32 de cărţi de mare importanţă dogmatică, morală, liturgică, aghiografică şi istorică.

Şcoli înfiinţate de către Mitropolitul Veniamin Costachi:

Dragostea mitropolitului Veniamin Costachi pentru luminarea poporului l-a îndemnat să înfiinţeze şi alte şcoli în oraşele Moldovei, precum şi tipografii pentru tipărirea cărţilor în limba română. Cele mai importante şcoli înfiinţate din îndemnul şi cu ajutorul lui au fost:

- Seminarul de la Mănăstirea Socola, în anul 1803;

- Şcoala de cântări bisericeşti de la Iaşi, în anul 1805;

- Şcoala pentru maici din Mănăstirea Agapia, în 1805;

- Şcoală începătoare, şcoală normală şi gimnaziu la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, în anul 1828;

- Academia Mihăileană din Iaşi, în anul 1834;

- Şcoala publică pentru fetele orăşenilor din Iaşi, în 1834;

- Şcoli publice în toate oraşele din Moldova, după 1834;

- Prima şcoală de arte şi meserii din Moldova, în anul 1841.

Concepţia lui Veniamin Costachi despre folosul învăţăturii:

-„Pe cât învăţătura înalţă şi preamăreşte pe om, cu atât neînvăţătura îl înjoseşte şi îl nimiceşte mai mult decât necuvântătoarele vietăţi”.

-“ Nădejdea pe care o am hrănit şi o hrănesc în sufletul meu este că, înmulţindu-se cărţile şi ştiinţele în limba patriei, dacă nu eu, urmaşii mei se _ vor învrednici a se folosi de cler învăţat şi încuviinţat pentru a câştiga popor luminat în învăţături creştineşti. Această nădejde m-a făcut neadormit şi neobosit în tălmăcirea sfintelor cărţi, din care multe stau netipărite pentru neînlesnire”.

Mitropolitul Andrei Şaguna (1808-1873)

      S-a născut în anul 1808, în Miscolt, Ungaria, având la naştere numele de botez Anastasie. A fost numit la data de 27 iunie 1846 vicar general (locţiitor al episcopului) al eparhiei vacante a Sibiului.

      S-a adresat prin numeroase  memorii Curţii din Viena, (unde stă şi insistă timp de şapte luni), prin care se cerea ieşirea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, de sub jurisdicţia  Mitropoliei sârbeşti din Carloviţ şi reînfiinţarea vechii Mitropolii proprii pentru românii ortodocşi.

      La data de 24 decembrie 1864, se aprobă reînfiinţarea vechii Mitropolii Ortodoxe a Transilvaniei şi numirea lui Andrei Şaguna ca mitropolit.

      Încă din anul 1850 s-a hotărât ca preoţii să funcţioneze ca directori şcolari. Şcolile erau organizate şi întreţinute de Biserică. Preoţii parohiei erau directori, iar protopopii, inspectori şcolari. Profesorii erau pregătiţi, fie în Institutul Pedagogic din Sibiu, fie la Gimnaziul din Braşov, ambele înfiinţate şi întreţinute de Episcopia Ortodoxă din Sibiu.

      Pentru apărarea Ortodoxiei şi întărirea vieţii duhovniceşti şi culturale în Transilvania, episcopul Andrei Şaguna a înfiinţat, în anul 1850, o vestită tipografie eparhială la Sibiu. Sub îngrijirea episcopului Andrei s-au tipărit, în decurs de 11 ani, 35 de cărţi bisericeşti, dintre care se pot aminti:
   - Elementele dreptului canonic (1854);      - Kiriacodromionul (1855);        - Istoria Bisericii Ortodoxe răsăritene universale (1860), în două volume;      - Ceaslovul, Octoihul, Psaltirea, Penticostarul şi Triodul.      - Apoi cele douăsprezece Mineie (1853-1856), „după originalul îndreptat al Preasfinţitului episcop al Argeşului, Kir Iosif"; Biblia ilustrată (1856-1858), „după originalul celor 72 de tălmăcitori din Alexandria" şi altele.

      Numai la un an de la înfiinţarea tipografiei, se tipăriseră la Sibiu 5.000 de Catehisme, 5.000 de Abecedare, 700 de Ceasloave, 3.000 Istorii Biblice, 3.000 de cărţi despre Datoriile supuşilor şi 1.500 Apostoli.

      Odată cu organizarea tipografiei, în anul 1850 a înfiinţat în Sibiu un Institut Teologic şi Pedagogic cu durata de unu până la trei ani, pentru formarea de preoţi buni, acordând celor săraci şi iubitori de învăţătură ajutoare, burse şi cărţi gratuite. S-a îngrijit de soarta elevilor lipsiţi de mijloace materiale,  acordând burse din veniturile proprii, fie prin fundaţiile pe care le-a înfiinţat în acest sens: “FUNDAŢIA GOJDU”-înfiinţată la îndemnul său.

      În 1852, Şaguna a cerut ca fiecare parohie să îşi ridice un edificiu şcolar, iar ca manuale, puteau fi utilizate doar cele care erau editate în tipografia de la Sibiu. Se cunosc un număr de 25 de manuale, scrise la îndemnul lui Şaguna (abecedare, catehisme, bucoavne, cărţi de muzică, de aritmetică, de gramatică, de istorie şi geografie, pentru şcolile săteşti - parohiale, pentru gimnazii şi mai ales, pentru Seminarul Teologic din Sibiu).

      La sfârşitul arhipăstoririi sale, erau în eparhie 800 de şcoli, dintre care cel puţin jumătate au fost înfiinţate la iniţiativa sa. La şcolile primare confesionale predarea se făcea în limba română. În ele se învăţau, atât cunoştinţele religioase, cât şi cele de cultură generală.

      În 1870 a rânduit ca în fiecare parohie să se ţină cursuri serale pentru “neştiutorii de carte”.

      Prin aceste trei mijloace - prin preoţi vrednici şi biserici, prin şcoli confesionale şi prin cărţi tipărite în grai românesc - mitropolitul Andrei Şaguna a întărit peste Carpaţi unitatea credinţei ortodoxe, unitatea etnică naţională şi unitatea de gândire şi acţiune, împotriva atâtor influenţe străine.