duminică, 7 noiembrie 2010

Clasa a IX-a. Datoriile creştinului faţă de aproapele

             Cei care ne înconjoară în această lume sunt cunoscuţi şi necunoscuţi, prieteni sau mai puţin prieteni, tineri sau bătrâni, sfinţi sau păcătoşi.

             Azi vom vorbi despre datoriile creştinului faţă de aproapele.


         Datoriile faţă de semeni au fost precizate de Mântuitorul în Sfânta Evanghelie: celui ce voieşte ...să îţi ia haina ta, lasă-i şi cămaşa (Mt. 5, 40); celui ce te bate pe tine peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt... (Lc. 6, 29); iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine ...(Lc. 6, 35).
Să nu uităm că mântuirea noastră va depinde de trei factori: cum am ştiut să păzim poruncile lui Hristos, cum am ştiut să ne sfinţim pe noi înşine şi cum am încercat să-L facem viu pe Dumnezeu în inima şi sufletul aproapelui nostru.
Şi cum putem să facem aceasta din urmă? Împlinind ultimele şase porunci ale Decalogului. Toate acestea se cuprind în trei virtuţi de seamă: cinstirea sau respectarea aproapelui; dragostea către aproapele; dreptatea faţă de aproapele.
Cinstirea aproapelui este recunoaşterea vredniciei pe care o are orice semen al nostru. Toţi oamenii fiind creaţi după chipul lui Dumnezeu, au datoria să-şi recunoască unul altuia vrednicia şi însuşirile cu care i-a înzestrat Dumnezeu.
Dragostea către aproapele este virtutea prin care creştinul doreşte şi voieşte aproapelui binele vremelnic şi veşnic, dându-şi totodată şi silinţa de a-i face acest bine. In virtutea aceasta sălăşluieşte deplin duhul învăţăturii şi vieţii creştine. De aceea, Mântuitorul o şi numeşte semnul de recunoaştere al creştinului: întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii (In. 13, 35).
Dreptatea este dovada dragostei către aproapele şi se arată în respectarea vieţii, sănătăţii, cinstei, libertăţii şi tuturor bunurilor lui. Ea este temelia bunei rânduieli între oameni.
Împlinirea datoriilor către aproapele este o dovadă a dragostei noastre către Dumnezeu. De aceea, creştinul este dator să le îndeplinească cu toată conştiinciozitatea, luându-şi ca măsură datoriile către sine însuşi, după cuvintele Mântuitorului: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Mt. 22, 39) şi: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea (Lc. 6, 31).
Datorii faţă de viaţa sufletească a aproapelui: rugăciunea, atât pentru cei vii cât şi pentru cei adormiţi; exemplul, pilda bună, sfatul; întoarcerea celor rătăciţi pe calea adevărului şi a celor păcătoşi la virtute; învăţarea celor neştiutori şi nepricepuţi; sfatuirea celor ce au nevoie de un sfat; mângâierea celor întristaţi şi iertarea celor ce ne greşesc de şaptezeci de ori câte şapte (Mt. 18, 22); răsplătirea răului cu bine etc.
Datorii faţă de viaţa trupească a aproapelui:
   faptele milosteniei trupeşti: hrănirea celui flămând; adăparea celui însetat; îmbrăcarea celui gol; cercetarea celui aflat în necazuri şi nevoi; cercetarea celui bolnav; găzduirea călătorilor; îngroparea celor pe care nu are cine să-i îngroape etc;
   ferirea de tot ceea ce ar putea primejdui sau nimici libertatea, sănătatea şi viaţa semenului (de exemplu, omorul şi furtul).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu