Clasa a IX-a. Cinstirea Sfinților

Sfinții au fost oameni obişnuiţi, preocupaţi de mântuirea proprie şi a semenilor lor, fiind ajutaţi de harul divin. Ei sunt cinstiţi de către oameni pentru: credinţa dreaptă (drepţii Vechiului Testament), viaţa curată (Sfântul Nicolae, Sfânta Parascheva etc.), luptele şi jertfele lor pentru biruinţa credinţei creştine în lume (martirii şi mărturisitorii), meritele deosebite în viaţa şi istoria Bisericii (Sfinţii Constantin şi Elena), puterea lor de mijlocitori şi ocrotitori ai omului în relaţia cu Dumnezeu.

Pentru mulţi dintre noi sfinţii sunt nişte personaje de poveste. Ştim tot felul de istorioare, cum că sfântul Petru este portarul raiului, sfântul Nicolae are un bici pentru copiii răi sau că sfântul Ilie este un moş supărat care aduce furtună şi vreme rea. E adevărat că aceste povestioare au un mic sâmbure de adevăr, dar noi uităm ce este mai important: că sfinţii sunt oameni care au trăit în această lume, au existat cu adevărat şi au fost şi ei oameni ca şi noi. Ei nu sunt personaje de basm inventate de mintea omenească, ci sunt OAMENI ca şi noi, care au atins desăvârşirea si din cer mijlocesc pentru noi înaintea lui Dumnezeu.

Sfinţii sunt oameni care au dobândit calitatea de”prieteni” ai lui Dumnezeu, “viețuitori ai cerului”, mijlocind înaintea lui Dumnezeu pentru creștinii care le adresează rugăciuni.

Ei alcătuiesc BISERICA TRIUMFATOARE- din ceruri, care sprijină eforturile creștinilor ce alcătuiesc BISERICA LUPTATOARE  in dobândirea desăvârşirii şi a mântuirii.

Ei  sunt cei care la Judecata universala vor sta in jurul tronului Dreptului Judecător, Hristos.

Temeiul teologic al cinstirii sfinţilor

De la început trebuie sa precizam ca venerarea sfinților este voita de Dumnezeu si ca ea este posibila datorita
participării persoanelor umane la sfințenia lui Dumnezeu sau împărtăşirii din natura dumnezeiască cu ajutorul energiilor dumnezeieşti necreate.

·         Faptul ca venerarea sfinţilor este voită de Dumnezeu se desprinde din Sfânta Scriptura. Căci dacă " toată Scriptura este insuflata de Dumnezeu" (II. Tim. 3,16), înseamnă ca a fost voia lui Dumnezeu ca psalmistul sa
transmită îndemnul: "Lăudaţi pe Dumnezeu întru sfinţii Lui!" (Ps. 150, 1). Fiul lui Dumnezeu întrupat i-a
cinstit in multe ocazii, in mod deosebit pe ucenicii Săi.
Astfel, El S-a rugat Tatălui: "Slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor" (Ioan 17,22) şi tot în aceeaşi
rugăciune a afirmat: "M-am preaslăvit întru ei" (Ioan 17,10). Tot în semn de cinstire, Mântuitorul i-a numit pe ucenici "prieteni" (Ioan 15,14).

Nu este vorba numai de o cinstire acordată de Mântuitorul ucenicilor pe parcursul vieţii lor pământeşti, ci aceasta cinstire se prelungește în veșnicie, potrivit făgăduinţei Lui: "Adevăr grăiesc vouă, ca voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea si voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel" (Matei 19,28). Tălmăcind aceste cuvinte ale Mântuitorului, Sfântul Ioan Gură de Aur precizează ca "tronurile nu înseamnă scaune de judecata; numai Hristos sta pe scaun de judecata si judeca. Prin "tronuri" a lăsat să înţeleagă slava şi cinstea nespusa de care se vor bucura apostolii".

·         Fiind chipul lui Dumnezeu, omul este atras cu necesitate spre Dumnezeu, adică trăieşte cu dorul după comunicarea cu Persoanele Sfintei Treimi si cu persoanele  umane. Iubirea aceasta sau setea de iubirea sadita in om explica cinstirea sfinților, fiindcă aceasta este o manifestare a iubirii de comunicare cu oamenii şi prin ei cu Dumnezeu. Pe de o parte, sfințenia nu se poate realiza decât în comuniune, iar pe de alta parte, comuniunea presupunând iubirea, pre supune implicit chemarea, lauda, mulțumirea, dialogul in general dar si admirația şi urmarea exemplului semenului plin de iubire, purificat şi înnoit. Cu cat înaintează omul in iubire si se apropie mai mult de ceilalți oameni, cu atât mai mult se personalizează, adică îşi afirmă personalitatea, iar personalitatea autentică este omul în stare de sfințenie. Daca participarea la sfințenia lui Dumnezeu este posibilă în viaţa de după moarte gratie calității omului de persoana distinctă, capabilă de dialog şi în comuniune cu Dumnezeu Cel personal, atunci şi cinstirea sfinților este posibilă "nu numai până când sunt în viața trecătoare, dar cu deosebire după moarte când, îndepărtate fiind oglinzile, privesc Sfânta Treime şi lumina nesfârșita a acesteia le arată în mintea lor împrejurările noastre".

·         Noi credem ca cinstirea sfinților mobilizează voința credincioșilor pentru căutarea sfințeniei, iar sfințenia este o însușire a Bisericii dar şi o misiune in mersul ei spre veșnicie. Sfințenia este o stare cu caracter dinamic, ea
sporește sau scade, după cum creștinul sau comunitatea se hrănește din Hristos si Jertfa Lui sau se sfințește prin propria jertfire. 

Concluzii

o        Sfinţii au dobândit sfinţenie prin deosebita lor hărnicie sufletească, prin credinţa lor dreaptă şi lucrătoare, prin stăruinţa lor în bine.

o        Şirul sfinţilor s-a continuat în Biserică până în zilele noastre şi se va continua până la sfârşitul lumii.

o        Cinstirea sfinților decurge din relația lor personală şi conștienta cu persoanele Sfintei Treimi, care relație, la rândul ei, este rezultatul transfigurării firii umane cu ajutorul harului divin şi prin efort propriu. Fiecare creștin se poate ridica până la îndumnezeire, la transfigurare şi sfințire prin unirea cu Dumnezeu atât de intimă, încât poate mărturisi cu Sfântul Apostol Pavel: "Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine" 

Creştinii trebuie să urmeze pilda vieţii lor şi să se roage lor ca unora ce mijlocesc lui Dumnezeu pentru noi.