Mântuirea generală a oamenilor s-a realizat prin Jertfa de pe Cruce a lui lisus Hristos, iar mântuirea fiecărei persoane în parte se face prin unirea cu Hristos. Locul de întâlnire duhovnicească şi de vieţuire împreună cu Hristos este Biserica.
Biserica este instituţia sfântă întemeiată de Hristos pentru mântuirea şi sfinţirea credincioşilor, adică a oamenilor care au aceeaşi credinţă şi se împărtăşesc cu aceleaşi Sfinte Taine. Ea este Trupul lui Hristos, El fiind capul, iar mădularele sunt toţi credincioşii care au aceeaşi credinţă. De aceea, aşa cum puterea trupului biologic este sângele care circulă prin vene şi oxigenează corpul, puterea Bisericii este Duhul Sfânt, prin care Mântuitorul împărtăşeşte harul Său mântuitor în Sfintele Taine.
În chip nevăzut, tainic, Biserica a fost întemeiată de Mântuitorul prin Jertfa Sa de pe cruce. Duhul Sfânt lucrează în Biserică, unind toate mădularele acesteia între ele şi pe ele cu Hristos.
În chip văzut, Biserica a fost inaugurată la Cincizecime, când Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Apostolilor.
Membrii Bisericii, mădularele trupului lui Hristos, sunt toţi credincioşii botezaţi în numele Sfintei Treimi, care mărturisesc aceeaşi credinţă şi se împărtăşesc cu aceleaşi Sfinte Taine, atât cei drepţi cât şi cei păcătoşi. Prin Biserică, omul se uneşte cu Hristos şi dobândeşte mântuirea. Cel ce nu face parte din Biserica lui Hristos, cine nu se uneşte cu capul ei, Hristos, pe Care nu-L putem găsi decât în Biserică, nu se poate mântui. În Biserică, viaţa umană se uneşte cu cea divină.
Intrarea în Biserică se realizează prin Taina Sfântului Botez, iar menţinerea în ea, la adăpost de păcate, se face prin celelalte Sfinte Taine, mai ales prin Spovedanie, cu ajutorul căreia omul se descătuşează de păcate, şi prin Euharistie, când ne unim în chip real cu Hristos însuşi.
Între membrii Bisericii există o strânsă interdependenţă, fiecare având darul şi rolul său, care foloseşte celorlalţi. Fiecare om din Biserică comunică cu cel de lângă el şi toţi comunică cu capul Bisericii, Hristos, prin sfintele slujbe, în principal prin Sfânta Liturghie.
Credincioşii care sălăşluiesc în Sfânta Biserică sunt permanent luminaţi de focul iubirii lui Hristos pentru oameni, a oamenilor pentru Hristos şi iubirea oamenilor unii faţă de alţii.
Deoarece Biserica este locul unde ne naştem şi creştem duhovniceşte, având ca hrană harul Sfântului Duh, primit prin Sfintele Taine, se cuvine nouă, ca şi creştini, să păstrăm neîntreruptă legătura cu ea.
Biserica de pe pământ se numeşte Biserica luptătoare, deoarece credincioşii se luptă în această viaţă să câştige mântuirea, pe când cea din ceruri de numeşte Biserica triumfătoare, cuprizându-i pe cei ce au biruit în lupta cu păcatul şi s-au mântuit. Dar asta nu înseamnă că sunt două Biserici, ci este vorba de două realităţi ale aceleaşi Biserici, care comunică între ele, pe de o parte, prin rugăciunile celor vii pentru cei morţi, iar pe de altă parte, prin mijlocirea celor adormiţi pentru cei care sunt în această viată.
însuşirile Bisericii:
Unitatea şi unicitatea. Ea este Una şi unică, pentru că Unul este Dumnezeu, întemeietorul ei, Unul este şi Duhul Sfânt, Ce sălăşluieşte în ea.
Sfinţenia. Biserica este sfântă, întrucât Sfânt este Hristos, Întemeietorul şi Capul, pentru că dispune de mijloace de sfinţire a credincioşilor şi pentru că sfânt este scopul pe care îl urmăreşte: sfinţirea credincioşilor.
Universalitatea sau sobornicitatea. Biserica este răspândită în toată lumea, având menirea de a încorpora în ea întreaga omenire. Sobornicitatea se referă la modul de conducere a Bisericii, arătând că ea stă pe temelia soboarelor sau a Sinoadelor Ecumenice.
Apostolicitatea. Ea este aşezată pe “temelia Apostolilor” (Efes. 2, 20), aceştia fiind trimişi în lume să propovăduiască Evanghelia. Apostolicitatea se referă şi la succesiunea apostolică neîntreruptă, potrivit căreia harul episcopatului se transmite neîntrerupt de la Apostoli până în zilele noastre, prin episcopi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu