Definiţie: Preoţia este Sfânta Taină prin care cei chemaţi de Dumnezeu şi anume pregătiţi de a sluji Bisericii Sale primesc de la Dumnezeu, prin rugăciunea şi prin punerea mâinilor episcopului, harul Sfântului Duh necesar pentru a-i învăţa, pentru a-i sfinţi pe credincioşi prin săvârşirea Sfintelor Taine şi pentru a-i conduce la mântuire.
Sfânta Taină a Preoţiei a fost întemeiată de Domnul nostru lisus Hristos după învierea Sa din morţi, atunci când S-a arătat Apostolilor Săi şi le-a spus: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl şi Eu vă trimit pe voi. Acestea zicând, a suflat asupra lor şi Ie-a zis: Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (In. 20, 21-23).
Prin aceste cuvinte, Mântuitorul le-a dăruit Apostolilor puterea harului Sfântului Duh necesar pentru a-i învăţa pe oameni cuvântul Evangheliei, a-i sfinţi prin săvârşirea Sfintelor Taine şi a-i conduce spre mântuire.
Urmând porunca dată de lisus Hristos, Sfinţii Apostoli au ales pe unii dintre cei mai vrednici bărbaţi creştini, şi-au pus mâinile peste ei şi, rugându-se ca harul Sfântului Duh să vină asupra lor, aceştia au primit Sfânta Taină a Preoţiei. Astfel, unii au devenit diaconi, alţii preoţi, iar alţii episcopi..
Săvârşitorul: Dintre aceştia, numai episcopii au primit puterea de a săvârşi Sfânta Taină a Preoţiei.
Primii episcopi au transmis apoi harul preoţiei altor bărbaţi vrednici de a fi diaconi, preoţi şi episcopi. Această lucrare de transmitere a harului preoţiei, continuă în Biserică, în mod neîntrerupt, de la Sfinţii Apostoli până astăzi.
Sfânta Taină a Preoţiei se săvârşeşte în timpul Sfintei Liturghii.
Episcopul pune mâinile pe capul celui ce s-a pregătit să primească această Sfântă Taină şi îl roagă pe Dumnezeu să trimită asupra acestuia harul Sfântului Duh.
Primitorul Sfintei Taine a Preoţiei este întotdeauna o persoană de parte bărbătească, care îndeplineşte anumite condiţii, având o pregătire specială în acest sens.
Datoriile credincioşilor faţă de preoţi sunt înmănunchiate în cuvântul: „Cine îl cinsteşte pe preot, acela pe Dumnezeu îl cinsteşte.".
Treptele ierarhiei bisericeşti:
Diaconul se află pe prima treaptă a ierarhiei bisericeşti. Slujirea diaconului constă în a-i ajuta pe preoţi şi pe episcopi la săvârşirea Sfintelor Slujbe. Diaconul nu are voie să săvârşească singur nici o Sfântă Slujbă. în timpul slujbei, diaconii închipuie pe sfinţii îngeri care slujesc permanent în jurul tronului dumnezeiesc.
Preotul aparţine celei de a doua trepte a ierarhiei bisericeşti. El este înzestrat cu puterea harică de a săvârşi toate sfintele slujbe, cu excepţia celor pe care nu le poate săvârşi decât episcopul. Un preot nu poate săvârşi: Sfânta Taină a Preoţiei, sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, sfinţirea Antimiselor. Preotul este părintele duhovnicesc al credincioşilor săi: îi botează, îi mirunge, le dezleagă păcatele, îi împărtăşeşte, îi cunună, le este alături la necaz, prin slujba maslului. Prin tot ceea ce face, preotul are datoria să-i conducă pe credincioşi pe calea mântuirii.
Episcopul se află pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei bisericeşti. El este urmaş direct al Sfinţilor Apostoli. Episcopii sunt numiţi şi arhierei. Aceştia au dreptul şi puterea harică de a săvârşi toate sfintele slujbe. În timpul slujbelor, episcopul sau arhiereul îl reprezintă pe Mântuitorul însuşi. După funcţiile pe care le au în Biserică, arhiereii pot fi: episcopi, arhiepiscopi, mitropoliţi. Arhiereul care se află în fruntea Bisericii unui neam se numeşte Patriarh. Arhiereii se aleg întotdeauna dintre preoţii călugări.
Diaconii şi preoţii pot să fie căsătoriţi, însă căsătoria acestora trebuie să aibă loc înainte ca aceştia să fi primit harul preoţiei. Episcopii sunt întotdeauna bărbaţi necăsătoriţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu