Clasa a X-a. Cinstirea Sfintelor Moaşte

Vă rog să îmi iertaţi neatenţia sau nebăgarea de seamă. Aici aveţi lecţia legată de cinstirea Sfintelor Moaşte. Spor!

a)      Prin Întruparea, Jertfa pe Cruce şi Învierea Sa, Domnul nostru Iisus Hristos a ridicat firea umană din blestemul păcatului strămoşesc, dându-i posibilitatea îndumnezeirii, sfinţeniei. De această sfinţenie se împărtăşeşte întreaga fire a omului, trup şi suflet.

Prin moarte Însă, trupul se desparte de suflet, se întoarce în pământul din care a fost făcut, se descompune, iar sufletul se duce la Dumnezeu, Care l-a creat. Această realitate este puţin diferită în cazul sfinţilor.

Prezenţa binecuvântată a sfinţilor se manifestă în Biserică nu numai prin minunile din timpul vieţii lor pământeşti, ci şi prin sfintele lor moaşte, adică trupurile întregi neputrezite, sau fragmente de trupuri neputrezite, sau oseminte ale sfinţilor, precum şi prin veşminte sau obiecte care au aparţinut acestora. Starea de nestricăciune este urmarea firească - nu Însă şi obligatorie! - a Îndumnezeirii trupului din timpul vieţii, stare care rămâne şi după moarte.

Harul lui Dumnezeu, ce lucrează prin sfinţi, nu dispare odată cu trecerea sfântului la cele veşnice, ci se manifestă În continuare prin binefacerile oferite prin sfintele moaşte, prin neputrezirea şi buna mireasmă a rămăşiţelor trupeşti ale sfântului, ca semn al sfinţeniei acestuia.

Cinstind sfintele moaşte, credincioşii simt o legătură personală, specială, cu sfinţii şi prin ei cu Dumnezeu, Care este Cel ce săvârşeşte minunile.

Moaştele sfinţilor au fost cinstite Încă de la Început de către credincioşi, ca nişte odoare de mare preţ. În Biserica primară, Sfânta Liturghie era săvârşită pe mormintele martirilor, iar În zilele noastre, sfintele altare au la baza lor Îngropate moaşte de sfinţi martiri.

Cinstirea moaştelor sfinţilor nu este idolatrie. Căci noi nu ne închinăm materiei sfintelor moaşte, ci celor cărora ele le aparţin, şi prin ei, lui Dumnezeu, Care le-a Învrednicit de mari daruri.

Modalităţi de cinstire a Sfintelor Moaşte:

În Biserica noastră, cinstirea sfintelor moaşte se face prin:

• zidirea sfintelor altare ale bisericilor pe moaştele sfinţilor,
• închinarea, atingerea şi sărutarea sfintelor moaşte;
• organizarea de pelerinaje la locurile unde se află sfinte moaşte;
• procesiune cu sfintele moaşte, pentru anumite trebuinţe (pentru ploaie, la vreme de mari necazuri);
• instituirea unor zile de sărbătoare în amintirea găsirii sau mutării moaştelor unor sfinţi

Sfântul Ioan Gură de Aur, despre moaşte:

„... pentru că un om ca toţi oamenii nu poate săvârşi multe şi mari minuni. Nu te uita dar, la aceea că trupul mucenicului zace Înainte gol şi lipsit de activitatea sufletească, ci uită-te la aceea că În el săIăşluieşte o altă putere mai mare decât Însuşi sufletul, adică harul Sfântului Duh, care prin lucrările sale cele minunate ne Încredinţează despre adevărul Învierii prin minunile pe care le face. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Trebuie să facem o distincţie clară între Sfintele Moaşte, adică trupurile neputrezite ale unor sfinţi şi conservarea sau mumificarea unor trupuri. Şi unele şi altele sunt neputrezite. Se ştie că în cazul Sfintelor Moaşte nu contribuie nici un om la această stare, lucru dovedit şi de faptul că ele mai au unele calităţi pe care cele mumificate nu le au - un miros deosebit, o mireasmă divină şi sunt făcătoare de minuni.

În timp ce mumificarea unor trupuri omeneşti este explicabilă fiindcă este mijlocită de oameni, Sfintele Moaşte depăşesc legile firii - nu omul contribuie la nestricăciunea lor, ci Dumnezeu. În creştinism Sfintele Moaşte au existat de la Început. O dovadă este faptul că primului martir al lui Hristos, Sfântul Ştefan, nu a putrezit. Pe mormântul lui a fost clădită o Biserică. Se păstrează până astăzi Moaştele unor Sfinţi din sec. 1, ca de pildă cele ale Sfântului Policarp şi cele ale Sfântului Ignatie Teoforul. În secolele II şi III, odată cu numărul creştinilor creşte şi numărul Sfintelor Moaşte. Chiar pe teritoriul ţării noastre s-au descoperit la Niculiţel, în Dobrogea, Sfintele Moaşte ale mucenicilor Zoticos, Atalos, Filipos şi Kamasis. Astăzi ele se află în mănăstirea Cocoş - Tulcea.

La Damasc, În Siria, există impunătorul altar mănăstiresc de închinăciune al Sfântului Ioan Botezătorul, zidire care aparţine Împăratului Iustinian. De când arabii au pus stăpânire pe provincie (sec. al VIII-lea după Hristos), s-a transformat În moschee musulmană. Însă Într-un colţ al colosalului aşezământ există un minunat mausoleu, lucrat artistic şi destul de mare. Este vorba despre mormântul preacinstitului cap al Botezătorului. Vrând-nevrând, arabii au fost nevoiţi să-I păstreze şi să-I acopere cu un baldachin foarte scump şi să-I Împodobească cu aur. Când musulmanii au prefăcut Biserica În geamie, s-au atins şi de mormânt. Dar s-au Îngrozit deoarece la prima lovitură de lopată a Început să iasă de acolo sânge cald, care a continuat să curgă timp de mai multe zile şi nopţi. Nu se mai oprea. Plini de panică, arabii au cerut să se facă rugăciuni de către patriarhul creştin. Acesta, cu tot soborul bisericesc al Damascului, a făcut timp de trei zile procesiune În jurul mormântului, până când Într-a treia zi s-a oprit sângele. O inscriptie specială cu litere arabe de aur, pusă deasupra acestui loc sfânt, relatează Întâmplarea cutremurătoare. Până astăzi, lumea musulmană preacinsteşte mormântul Înaintemergătorului şi, În acelaşi timp, se teme de el, nu Îndrăzneşte să se apropie de el.