Clasa a XI-a. Adeverirea Morţii şi Învierii Mântuitorului

a)      Actelor mântuitoare ale lui Hristos sunt: Întruparea, Patimile, Moartea şi Învierea.

b)      Azi vom vorbi despre ultimele două dintre acestea, dat fiind faptul că există o serie de teorii care neagă realitatea acestora.

c)       

Mântuitorul a săvârşit multe minuni, însă cea mai importantă este cea a propriei Sale învieri din morţi, sensul, temelia pe care s-a construit creştinismul: dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră... (1 Cor. 15, 14).

Învierea este un eveniment istoric dovedit de martorii care au asistat la arătările Lui după înviere: Maria Magdalena (Mc. 16, 9); Maria lui Iacob şi Salomeea (Mc. 16, 1); Sfântul Apostol Petru (Lc. 14, 34; 1 Cor. 15, 7); ucenicii Luca şi Cleopa, cărora Iisus li S-a arătat în drum spre Emaus (Lc. 24, 13-35); apostolii adunaţi la un loc, fără Toma (In. 20, 19-24), cărora, spre a le dovedi că nu este o nălucă, le-a oferit mâinile şi picioarele spre a le pipăi; apoi cu Toma (In. 20, 26-29), la marea Tiberiadei (In. 21, 6). Iisus i S-a arătat şi Sfântului Apostol Pavel pe drumul Damascului, când acesta s-a convertit (1 Cor. 15,

Cu toate acestea, realitatea morţii sau învierii Mântuitorului a fost contestată în decursul timpului, apărând tot felul de teorii, care încearcă să o explice în mod logic, raţional.

Una dintre acestea se numeşte

ipoteza morţii aparente.

Potrivit acesteia, Iisus nu ar fi murit, ci ar fi căzut într-o stare de leşin din care mai târziu S-a trezit, a răsturnat piatra de pe mormânt şi S-a arătat femeilor mironosiţe şi Apostolilor.

·         Dar această teorie nu poate sta în picioare, fiind cu totul eronată. Faptul că Hristos a murit este demonstrat de faptul că  nu au mai zdrobit fluierele picoarelor Sale, aşa cum au făcut cu ceilalţi doi, văzând că e deja mort. „Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele. (In. 19, 32-33). Ba mai mult, spre a se asigura de moartea Sa, unul din ostaşi cu sulifa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă. (In. 19, 34), semn clinic al morţii unei persoane.

·         De asemenea, permisiunea de a lua trupul Său şi a-L îngropa nu ar fi fost posibilă, dacă Pilat nu ar fi fost sigur de moartea lui Hristos.

·         Mai mult decât atât, paza mormântului a fost întărită de către soldaţi romani, care nu puteau să adoarmă, aşa cum au fost mituiţi de iudei să spună, căci romanii, care cuceriseră prin forţele armate atâtea teritorii, aveau soldaţi foarte bine pregătiţi. La aceasta se adaugă şi faptul că dacă ar fi adormit, riscau să fie aspru pedepsiţi.

·         Nu în ultimul rând, chiar dacă Hristos nu ar fi murit, i-ar fi fost foarte greu, chiar imposibil să iasă din mormânt, căci loviturile şi rănile primite, sângele pierdut, bandajele strânse pe corp, lipsa de aer din mormânt, i-ar fi adus moartea. Şi chiar dacă ar fi reuşit să trăiască şi să dea la o parte blocul de piatră de pe mormânt şi să se înfăţişeze astfel Apostolilor, vederea Sa nu ar fi reuşit decât să stârnească milă.

O altă teorie este 

Teoria înşelăciunii,

potrivit căreia învierea a fost un truc la care ar fi recurs Apostolii, care ar fi furat trupul lui Iisus de la mormânt.

·            În primul rând, Apostolii erau speriaţi şi ascunşi de frica iudeilor, şi nicidecum nu se po admite că în starea în care se aflau ar fi îndrăznit să fure trupul lui Iisus.

·            Şi chiar dacă ar fi fost aşa, propovăduirea veştii învierii nu ar mai fi avut nici un rost, trupul mort al învăţătorului lor zdruncinându-le şi înăbuşindu-le credinţa şi entuziasmul. Iar străjerii de la mormânt, despre care am vorbit mai sus, nu se poate să fi permis aşa ceva.

Alţii au emis o

Teorie a Halucinaţiilor

considerând că arătările Mântuitorului după înviere au fost simple halucinaţii, viziuni ale minţilor bolnave al ucenicilor.

·         Dar este greu de crezut că şi soldaţii au avut aceleaşi viziuni, căci după înviere, înspăimântaţi, au vestit mai-maril preoţilor cele văzute.

·         Apoi, hotărârea iudeilor de a-i mitui pe aceştia dovedeşte clar că ei şi-au dat seama de învierea 1ui Hristos, dar au încercat să ascundă în continuare acest adevăr.

·         De asemenea, nu există nici un indiciu în Sfânta Scriptură ca să arate că ucenicii ar fi fost bolnavi,

·         iar faptul că arătările Mântuitorului s-au petrecut în locuri, intervale de timp şi în faţa unor persoane diferite, infirmă această teorie. Mai mult, Hristos a mâncat cu Sfinţii Apostoli peşte şi miere, lucru care este imposibil pentru o nălucă.

O ultimă teorie este

Teoria miturilor,

 întemeiată pe analogiile dintre moartea şi învierea lui Iisus şi moartea şi învierea zeilor din mitologiile păgâne.

·         Însă dacă în mitologie totul este poveste fantastică, legendă, Evanghelia este o istorie ce n cuprinde nimic fabulos, ci evenimente localizate în spaţiu şi timp, adeverite de martori oculari. Însufleţiţi de convingerea învierii, Sfinţii Apostoli devin propovăduitori neînfricaţi ai lui Iisus Celui înviat, îndurând bătăi, prigoniri, închisoare şi chiar moarte martirică.

·         Cea mai importantă dovadă a învierii Domnului este însăşi existenţa Bisericii Creştine. Această mare şi unică minune pe care se întemeiază întreaga învăţătură despre răscumpărare, poate fi acceptată parţial prin raţiune, dar nu şi fară credinţă statornică.

·         Ca o reconfirmare a învierii Domnului, în fiecare an, la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim, se petrece altă minune: coborârea Sfintei Lumini, argument puternic al prezenţei permanente a lui Dumnezeu în lume.